Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale să promoveze la nivelul Guvernului un Memorandum referitor la creșterile salariale acordate personalului din domeniul Educației prin intermediul noii Legi a salarizării, în urma unei convorbiri telefonice cu reprezentanții sindicatelor din sistemul de învățământ.
Executivul a anunțat că Memorandumul va fi adoptat în ședința de guvern de joi, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, cu scopul de a consolida angajamentele guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare. De asemenea, comunicatul menționează că Memorandumul va utiliza salariul mediu brut pe economie drept punct de referință pentru salariul debutantului/asistentului universitar.
”Garanţiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate şi la nivelul Coaliţiei de guvernare, ai căror lideri şi le-au însuşit în cadrul unui Angajament politic”, precizează Guvernul.
”Aşa cum ne-am angajat încă de la începutul dialogului cu reprezentanţii profesorilor, prioritatea Guvernului şi a Coaliţiei majoritare a fost şi rămâne aceea ca toţi copiii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, iar dascălii lor să primească recunoaşterea importanţei lor în societate. De aceea, ne-am asumat astăzi, ca lideri ai Coaliţiei de guvernare, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ Mâine, Guvernul va aproba un memorandum prin care confirmăm decizia politică de majorare a salariilor din Educaţie. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie”, a scris premierul Ciucă pe Facebook.
Se termina sau nu greva generala din Educatie?
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru, a declarat ieri, la Digi24, că „dacă nu vom avea în Monitorul Oficial specificat ce am cerut noi, lucrurile nu vor sta așa cum își doresc guvernanții, ci așa cum își doresc oamenii”.