80 de magazine Mega Image sau Profi se închid sau se vând. Ce spune Consiliul Concurenţei

0

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunțat, în cadrul unui forum dedicat concurenței în sectorul energetic, că Delhaize va fi obligată să închidă sau să vândă aproximativ 80 de magazine Mega Image sau Profi, ca urmare a fuziunii dintre cei doi retaileri.

„Dacă sunt prea multe magazine, obligăm să vândă din ele. Săptămâna viitoare o să ieşim public să anunţăm care sunt magazinele pe care le vom pune în consultare publică din 4 noiembrie. Aici ne uităm la cote de piaţă, să nu fie cote de piaţă prea mari şi am introdus un criteriu – să nu fie o cotă mare din total vânzări sau să nu fie foarte multe magazine. Pot pune ce brand, noi îi vedem la fel. Discutăm mai multe variante. Sunt în jur de 80 de magazine (care vor trebui vândute – n. red.)”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

În acest moment, Profi cu Mega Image au împreună circa 2.600 de magazine la nivel naţional. Achiziţia Profi de către grupul Delhaize a fost în valoare de 1,3 mld. euro. Anul trecut, cele două reţele locale Profi şi Mega Image au adunat afaceri de 22,8 mld. lei, adică 20,5% din tot comerţul mo­dern şi 13-15% din tot comerţul alimentar românesc. Ca număr de maga­zine, ele au aproape 2.700 de super­marketuri şi unităţi de proximitate, adică 60% din universul de comerţ modern. Cifrele ridică întrebări în ceea ce priveşte puterea combinată a celor doi retaileri de a influenţa preţurile din piaţă sau de a impune tarife pentru furnizorii locali.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.