8 locuri de joaca din Municipiul Bacau au fost inchise de comisarii ANPC

0

Inspectorii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor au inchis 8 locuri de joaca din Municipiul Bacau si au dat 10.000 lei amenda. Actiunea face parte dintr-un control derulat la nivel regional, nu doar in plan local. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a verificat situația locurilor de joacă din municipiul Bacău, în condițiile în care multe dintre acestea sunt într-un stadiu de degradare şi paragină strigătoare la cer, un pericol iminent pentru integritatea fizică a copiilor.

Nu este prima data cand un loc de joaca din Municipiul Bacau este inchis. Locul de joaca din parcul Nord a fost inchis luni bune, dupa ce autoritatile au constatat ca exista grave nereguli care pun in pericol siguranta copiilor. Primarul a anuntat ca locurile de joaca vor fi renovate, insa pana in acest moment nu s-a intamplat acest lucru.

In urma controlului efectuat de comisarii de la Protectia Consumatorilor, 8 locuri de joaca au fost sigilate:

În urma acțiunii de control au fost inchise 8 locuri de joacă aflate în administrarea UAT Municipiul Bacău, comisarii CJPC Bacău aplicând o contravenție de 10.000 de lei. Dezinteresul flagrant al conducerii municipalității, care a irosit şi acest an fără să reabiliteze şi să modernizeze locurile de joacă din oraş, este revoltător, cu atât mai mult cu cât excedentul cumulat al UAT Mun. Bacău (2021 + sept. 2022) sare de 100 milioane lei. Primăria stă pe un munte de bani, dar şi pe un munte de nesimțire crasă: cel al conducerii ei. ” a anuntat prefectul Bacaului, Lucian Bogdanel

Locuri de joacă închise:

Str. Bicaz nr. 7

Str. Electricienilor nr. 6

Str. Logofăt Tăutu nr. 7

Str. George Apostu nr. 5

Str. Vasile Alecsandri

Parc Cancicov

Parc Gherăieşti

Insula Agrement

Principalele nereguli constatate de comisari au fost:

• Utilizarea unor echipamente deteriorate;

• Existența unui paviment cu denivelări, cu găuri;

• Bucăți de tartan lipsă;

• Utilizarea unor tobogane metalice și aparate de joacă cu porțiuni deteriorate, spărturi, șuruburi ieșite în relief;

• Lipsa unor bare de protecție;

• Lipsa manșoanelor de protectie din cauciuc la lanțurile leagănelor;

• Lipsa informării scrise a publicului la locurile de joacă;

• Igienizarea precară a locațiilor;

• Leagăne cu grinda de susținere putrezită, cu pericol iminent de rupere și accidentare;

• Plasă de cățărare, cu protecția deteriorată, cu sârme subțiri ieșite în afară, existând riscul de zgâriere și înțepare.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.