60% din locuințele din România au fost cumpărate în 2022 cu bani cash

0

Conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), 58.2% dintre locuințele vândute în 2022, au fost cumpărate cu bani cash, în timp ce valoarea creditelor ipotecare acordate în România, a crescut în primul trimestru al anului cu 1,3%, ajungând astfel la 1.1 miliarde euro.

Conform SVN Credit Romania, procentul locuinţelor cumpărate printr-un credit ipotecar, la nivel naţional, a fost de cel mult 41,8%, în primele trei luni din 2023, proporţia fiind în realitate mai redusă, ţinând cont că totalul ipotecilor intabulate în perioada amintită include şi creditele de consum cu ipotecă şi refinanţările ipotecare.

Dintre cele mai mari pieţe rezidenţiale regionale din România, cel mai mare procent de locuinţe cumpărate cu cash s-a înregistrat în Braşov, unde peste 69,5% dintre casele şi apartamentele vândute în intervalul ianuarie – martie au fost achiziţionate astfel.

În acelaşi timp, cel mai mic procent de tranzacţii realizate exclusiv din resurse proprii a fost înregistrat în Cluj, de peste 51,6%, sub 48,8% dintre locuinţele tranzacţionate aici fiind cumpărate printr-un credit ipotecar, relevă analiza SVN.

Totodată, mai mult de jumătate (50,2%) din totalul tranzacţiilor cu locuinţe încheiate în Bucureşti şi Ilfov, în trimestrul I, au fost încheiate exclusiv din fonduri proprii, în timp ce 49,8% au fost cumpărate prin credit ipotecar.

Aproximativ 44,2% dintre locuinţele vândute în judeţul Timiş au fost achiziţionate prin credit ipotecar, aceasta fiind a doua cea mai mare piaţă ipotecară la nivel naţional după numărul de ipoteci noi înregistrate în 2023, după regiunea Bucureşti – Ilfov. Clujul se clasează pe treapta a treia, urmat de Constanţa şi Braşov în clasamentul regiunilor cu cele mai multe ipoteci noi în primele trei luni din acest an.

Volumul creditelor ipotecare noi acordate în perioada analizată s-a ridicat la aproximativ 1,1 miliarde de euro, după cum arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), centralizate de SVN Romania | Credit & Financial Solutions, volum cu 1,3% peste nivelul din T1 2022.

„2023 a debutat cu o creştere anuală de 21,1% a valorii totale de credite ipotecare noi acordate comparativ cu luna ianuarie a anului anterior. Februarie a adus o scădere de 0,9% în timp ce în martie s-a înregistrat o scădere anuală de 9,3% a totalului de credite ipotecare noi acordate comparativ cu martie 2022”, se menţionează în raportul de specialitate.

SVN Romania|Credit & Financial Solutions a intermediat, în 2022, acordarea unui volum de credite ipotecare care s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de euro.

Compania deţine birouri locale în Braşov, Cluj-Napoca şi Covasna, iar SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.