Politia Bacau a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 33 de ani din Bacău și efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni , cum ar fi: lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, amenințare, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și port ilegal de armă albă.
Ioan B., de 50 de ani, din Bacău a reclamat faptul că în dimineața zilei de 02.09.2011, Ionel D a pătruns fără drept în curtea locuinței sale și cu o sabie a spart unul dintre geamurile garajului.
În fapt polițiștii au stabilit că la data de 02.09.2011, în jurul orei 09.00, Ionel D., de 33 de ani, s-a deplasat împreună cu tatăl său, cu un autoturism de teren, la domiciliul lui Benone B., din Bacău pentru a discuta unele aspect legate de autoturismul tatălui, care se afla la reparat la un atelier la care lucra Benone B. În fața imobilului s-au întâlnit cu propietarul și cu Ioan B. iar în urma schimbului de replici Ioan D. a luat din autoturism o sabie cu care a început să amenințe celelalte două persoane, care s-au retras in curtea locuinței. D. Ioan a forțat poarta de acces și a pătruns in curtea locuinței, situație în care cei doi s-au refugiat in garaj. D. Ioan a amenințat cele două persoane și a lovit cu sabia unul dintre geamurile garajului care s-a spart. Ulterior D. Ioan și tatăl său s-au urcat în autoturism pentru a pleca, moment în care B. Ioan a luat un ciocan și l-a aruncat spre parbrizul autoturismului de teren, care s-a crăpat.
Impotriva D. Ioan s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 ore, urmând ca in data de 03.09.2011 să fie prezentat Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacău, cu propunerea de arestare preventivă. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, amenințare, ditrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și port ilegal de armă albă.