În județul Bacău, anul 2024 s-a încheiat cu un bilanț îngrijorător pe șosele. Conform datelor furnizate de IPJ Bacău, s-au înregistrat 783 de accidente rutiere, un număr care atrage atenția asupra siguranței în trafic și a respectării regulilor de circulație.
55 de vieți pierdute și sute de răniți
Accidentele rutiere din 2024 au lăsat în urmă tragedii greu de acceptat: 55 de persoane și-au pierdut viața, 117 au fost grav rănite, iar alte 864 au suferit răni ușoare.
Șoferi băuți și sub influența drogurilor
Problemele legate de consumul de alcool și droguri la volan continuă să afecteze siguranța rutieră. In 2024, in Bacau, polițiștii au depistat 1.053 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului și 52 care au fost testați pozitiv pentru consumul de substanțe interzise.
Drumuri periculoase și cauze frecvente pentru accidentele rutiere. E85 ramane „drumul mortii”
DN2-E85 și DN11 rămân cele mai periculoase drumuri din județ, atrăgând cele mai multe accidente. Viteza excesivă, nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni și neacordarea priorității de trecere pietonilor sunt principalele cauze ale tragediilor.
Potrivit unei analize IPJ Bacau, pentru primele 11 luni din 2024, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere grave, polițiștii au organizat 1.004 acțiuni în trafic, fiind aplicate în cadrul acestor acțiuni, cât și a activităților curente 37.923 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative. Dintre acestea, 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, 2.351 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni și 250 de sancțiuni contravenționale pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Adevarat, in Romania lipseste infrastructura dar mai lipseste ceva………creierul!
Politistii vor spune ca au scazut,ca si-au facut treaba…NOT
E penibil ca acu au bagat radare fixe,daca bagau pe e85 radare fixe,poate nu vedeam atatea persoane decedate
Problema e in spatele volanului,nu drumurile,asta e adevarul
trist,speram ca A7 sa puna capat acestor morti stupide….