54 de intervenții pentru pompierii militari băcăuani, în primul weekend din luna iulie

0

În primul weekend din luna iulie, pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 54 solicitări primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ.

Astfel, în intervalul 30 iunie-03 iulie a.c., pompierii militari au intervenit pentru lichidarea a șapte incendii, în 25 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru descarcerare, o misiune pentru salvarea animalelor, în trei misiuni pentru asistența persoanelor, au desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren și au gestionat alte 16 intervenții în sprijinul comunităților. 

Printre intervențiile semnificative înregistrate în intervalul de referință, amintim incendiul produs în cursul nopții de duminică, 02 iulie a.c., în orașul Comănești, la un adăpost de animale și anexe. 

Apelul care anunța evenimentul a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ în jurul orei 23:30, de urgență, la locul indicat deplasându-se trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul adăpostului de animale și la nivelul anexelor, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. 

După o intervenție de aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat. În urma acestuia, a ars suprafața menționată anterior și bunuri depozitate în interirorul contrucțiilor. 

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este scurtcircuitul electric. Pentru a evita producerea unor tragedii, reiterăm următoarele reguli:

  • Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor cu defecțiuni sau cu imporvizații;
  • Este interzisă solicitarea rețelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori. 

Activități de control și informare preventivă

Pentru siguranța celor care aleg să își petreacă timpul liber în locații destinate divertisemntului, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au continuat și în acest sfârșit de săptămână controale de specialitate, la obiectivele de tip cluburi, baruri și amenajări în aer liber.

În intervalul de referință au fost executate 11 controale, în urma cărora, inspectorii de prevenire au identificat 35 de deficiențe, sancționate contravențional astfel: 21 de  avertismente și 14 amenzi în cuantum de 45.000 lei. Printre neregulile constatate se numără funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu și exploatarea instalației electrice cu deficiențe.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.   

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.