Un număr de 430 de angajaţi ai Combinatului Chimic Amurco Bacău au fost trimişi în şomaj din luna iulie, în cadrul unui program de disponibilizări colective, cauzat de dificultăţile economice cu care se confruntă societatea şi care, de altfel, au dus la oprirea activităţii.
Combinatul de îngrăşăminte chimice Amurco SA Bacău a disponibilizat colectiv 430 din cei 747 de salariaţi din cauza dificultăţilor economice cu care se confruntă societatea în ultimele luni, odată cu majorarea tarifelor la gaze.
Trimiterea în şomaj a mai mult de jumătate din angajaţii combinatului se face în urma unui plan de concedieri colective anunţat de patronat încă din luna mai atât la Inspectoratului Teritorial de Muncă, cât şi la Agenţia de Şomaj Bacău.
„Toţi cei 430 de salariaţi de la Amurco disponibilizaţi colectiv au primit dispoziţiile de încetare a contractelor de muncă începând cu luna iulie 2013. Foştii angajaţi au la dispoziţie zece zile să se adrese agenţiei pentru a beneficia de ajutor de şomaj”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău, Daniela Bălan.
Pe lângă ajutorul de şomaj, salariaţii concediaţi vor beneficia de câte trei salarii compensatorii medii pe unitate, excepţie făcând cei care s-au pensionat şi cei care au fost angajaţi cu timp parţial sau temporar de lucru.
În prezent, activitatea combinatului de îngrăşăminte Amurco Bacău este oprită temporar, cei rămaşi în activitate având ca sarcină paza şi conservarea instalaţiilor, dar şi continuarea activităţii la unitatea de cogenerare.
Sursa: mediafax