21 de drone militare, in valoare de 380 de milioane de euro, se vor produce in Bacau pentru Ministerul Apararii

0

Ministerul Apararii, prin C.N. Romtehnica S.A, a semnat un acord-cadru de furnizare a produsului „Sistem UAS tactic-operativ clasa II” cu compania Elbit Systems din Israel.

Acordul-cadru, care a fost atribuit prin derularea unei proceduri specifice organizate potrivit dispozițiilor H.G. nr. 912/2021 privind aprobarea circumstanțelor și a procedurii specifice aferentă programului de înzestrare „Sistem UAS tactic-operativ clasa II”, are o durată de cinci ani și are ca obiect atribuirea de contracte subsecvente de furnizare a maxim șapte sisteme UAS Watchkeeper X în valoare totală de aprox. 1.891 miliarde lei, fără TVA (circa 380 milioane de euro). Cele șapte Sisteme UAS Watchkeeper X presupune fiecare câte o stație de control la sol și câte trei aeronave fără pilot de fiecare. Astfel, în total vor fi practic 21 de drone Watchkeeper X care vor intra în dotarea Armatei. Dronele Watchkeeper X sunt gândite în special pentru misiuni de recunoaștere și colectare de informații, însă pot fi și înarmate cu muniții speciale.

Elbit Systems, cu sediul in Bacau, produce deja piese pentru dronele sale Hermes 450 (Watchkeeper).

Astfel, începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producția structurii platformei aeriene și producția structurii containerului stației terestre de comandă-control, precum și producția de componente electrice și mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria națională de apărare.

De asemenea, începând cu al treilea sistem UAS Watchkeeper X, producția tuturor sistemelor electrice și mecanice aferente acestuia se va realiza în România, prin operatori economici din industria națională de apărare. Totodată, operațiunile de mentenanță de nivel complex pe durata ciclului de viață al sistemelor UAS Watchkeeper X vor fi realizate de operatori economici din industria națională de apărare, astfel încât în situații de criză și război să nu fie necesară executarea acestor operațiuni în afara teritoriului național.

Suntem onorați că am fost aleși pentru acest program important. Suntem mândri de parteneriatul nostru de durată cu România și de abilitatea noastră de a contribui la industria de apărare și la economia României. Avem încredere că abilitățile excelente ale inginerilor și tehnicienilor români și relațiile strânse pe care le-am dezvoltat cu industria locală vor juca un rol cheie în furnizarea acestei capabilități către Forțele Armate Române„, au declarat reprezentanții Elbit Systems pentru presa din Romania.

Sursa: hotnews.ro

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.