2 case noi pentru sinistratii din judetul Bacau

0

Luni , 22 octombrie 2011 , doua familii din judetul Bacau , victime ale inundatiilor din vara lui 2010 , au primit cheile pentru cate o casa construita de Asociatia ADRA Romania in parteneriat cu primariile din doua comune bacauane.

In satul Padureni , o familie cu 7 copii are o noua casa si in localitatea Fundoaia , o familie de 8 persoane s-a mutat in noua constructie. Proiectul din care fac parte cele 2 case se numeste „Speranta mai presus de ape” si a fost initiat de Asociatia ADRA. In total proiectul are ca scop construirea a 43 de noi locuinte pentru sinistrati.

„Casele au fost construite din fonduri obţinute ca donaţii de la persoane fizice şi juridice, impresionate de cazul acestor familii”, a afirmat Sorin Goleanu, director executiv ADRA.

Prefectul judeţului Bacău, Constantin Scripăţ, a precizat, pentru Agerpres, că, după inundaţiile din 2010, au fost construite 98 de case noi pentru victimele apelor revărsate, în afara celor două realizate din fondurile ADRA, o astfel de investiţie făcând şi un post de televiziune, restul fiind ridicate cu sprijin guvernamental şi de la primăriile din zonele afectate.

„În strânsă colaborare cu primăriile din zonele sinistrate, ADRA, dând dovadă de seriozitate, a intervenit prompt, reuşind şi în judeţul Bacău să reconstruiască speranţa de viitor pentru cele două familii, care au intrat în prag de iarnă în case noi”, a spus Constantin Scripăţ.

Sursa : evz.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.