Campania de inlocuire urmeaza mai multor discutii avute de conducerea Primariei Bacau cu operatorul SOMA, in contextul demersurilor facute in ultima perioada pe langa autoritatile de mediu de resort.
Astfel, Primaria Bacau a notificat Garda de Mediu privitor la modul deficitar in care operatorul de salubritate SOMA se achita de obligatiile contractuale. De asemenea, in urma mai multor controale efectuate de Politia Locala s-a evidentiat faptul ca in numeroase locatii din oras, gunoiul nu este ridicat conform programului precizat prin contract.
In acest context, Primaria a procedat la calcularea de penalitati contractuale, precum si la sesizarea autoritatilor de mediu abilitate sa realizeze controale pe subiect.
In final, operatorul a fost adus la ordine si si-a luat angajamentul ca in urmatoarele 2 saptamani va inlocui aproximativ 100 de pubele. Mai mult, SOMA va achizitiona si autospeciale noi pentru a deservi colectarea deseurilor din oras conform programului din contract.