Aproximativ 1 milion de lei vor merge pentru realizarea unei investitii in Parcul Gheraiesti. Banii fac parte din Programul de investitii aprobat pe anul 2019.
Parcul Gheraiesti este situat pe strada Lunca Bistritei, nr 21, in intravilanul Municipiului Bacau.
Primaria a identificat mai multe deficiente in zona parcului, care justifica realizarea acestei investitii. Printre ele putem aminti : Lipsa unui loc adecvat pentru practicarea activitatilor de recreere in zona Parc Gheraiesti, starea precara in care se afla parcul existent, impactul negativ pe care-l are obiectivul neamenajat asupra zonei, nefolosirea la capacitate maxima a potentialului zonei.
In acest context a fost intocmita documentatia tehnico-economica faza DALI, pentru obiectivul de investitii „Reabilitare Parc Gheraiesti”.
Documentatia DALI supusa aprobarii propune urmatoarele categorii de lucrari ce urmeaza a se efectua in Parcul Gheraiesti:
- refacerea aleilor cu pietris si borduri din beton;
- reamenajare parcare cu pietris;
- construirea unei platforme de gunoi;
- montarea unor panouri de protectie pentru zonele de toalete si gunoi;
- amplasarea unor elemente de mobilier urban al caror scop este pe de o parte de a delimita un spatiu de picnic, iar pe de alta parte de a asigura functionalitatea parcului prin:
- amplasare banci, amplasare cosuri de gunoi, amplasare set masa cu doua banci,
- amplasare parcare biciclete, amplasare elemente de semnalizare in interiorul parcului,
- amplasare panouri informative;
- racorduri de alimentare cu apa in caminele de vane existente in zona conform planului de situatie anexat.
- se vor monta 6 cismele stradale tip metalic cu picior.
- se vor amplasa pe teren 2 bazine vidanjabile proiectate.
Valoarea investitiei este de 975.025,58 lei cu TVA