Accident cu victima in judetul Bacau. Soferul era baut

0

La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii au desfășurat activități pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier cu victimă, pe D.J. 117 din comuna Poduri.

Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania pe DJ 117, din satul  Cernu, comuna  Poduri, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu un podeţ de beton din afara părţii carosabile.

În urma evenimentului rutier, pasagerul de pe locul din dreapta față al autoturismului, un tânăr de 22 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal  de Urgenţă Moineşti, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest alcooltest, care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, s-a stabilit că autoturismul în cauză avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din luna martie 2015.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.