Celebrul chitarist Al Di Meola va concerta pe scena festivalului internațional de jazz din Bacău

0

Consilierii locali au aprobat marți susținerea, cu 160.000 de lei, a festivalului internațional de jazz ce urmează să aibă loc în Bacău, în intervalul 6-8 noiembrie 2015. Suma propusă inițial, de 200.000 lei, a fost redusă la solicitarea viceprimarului Radu Ababei, care a propus, de asemenea, o diminuare a numărului de spectacole din program. Scurta ședință a CL a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor din incendiul de la clubul bucureștean Colectiv. 

Ababei a declarat că diminuarea susținerii materiale din bugetul local este motivată de lipsa banilor, municipalitatea, conform aprecierilor viceprimarului, trecând printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar. Edilul a afirmat, pe de altă parte, că primăria e datoare să susțină festivalul de jazz, întrucât evenimentul va aduce o imagine pozitivă orașului Bacău.

„Nimeni, niciun sponsor nu va investi dacă proiectul nu este unul viabil. Trebuie să aducă imagine orașului. Chitaristul Al Di Meola este aproape de topul invitaților pe care Bacăul i-a avut vreodată. Propun o reducere a sumei la 160.000 lei, urmând ca restul banilor să vină din vânzarea biletelor”, a declarat Radu Ababei.

Conform programului, festivalul internațional de jazz din Bacău va avea loc în perioada 6-8 noiembrie. Al Di Meola va concerta sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 21.00, alături de muzicienii Peo Alfonsi și Peter Kaszas. Concertul va avea loc pe scena Teatrului de Vară din Bacău, prețul biletelor variind – pentru acest concert – între 35 și 70 de lei. Elevii, studenții și pensionarii vor avea reducere de 50 la sută.

Bacau Jazz Festival 2015 – PROGRAM

Spectacolele vor avea loc la Teatrul de Vara ”Radu Beligan” sau la Teatrul Municipal “Bacovia”, începând cu ora 19.00. Biletele au preţuri cuprinse între 15 și 75 de lei și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului Municipal Bacovia.

Vineri 6 noiembrie, Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:

Ora 19.00 – Sorin Zlat Trio, un proiect muzical aparținând extraordinarului pianist băcăuan Sorin Zlat. Cu participarea extraordinară a muzicienilor Răzvan Cojanu – contrabas și Laurențiu Zmău – tobe. Special guest – saxofonistul Sorin Zlat SR

Ora 21.00 – Kenny Garrett Quintet, în PREMIERĂ în Bacău. Cu participarea muzicienilor Kenny Garrett, Corcoran Holt, Vernell Brown, Marcus Baylor, Rudy Bird

Sâmbătă, 7 noiembrie, Teatrul de Vară ”Radu Beligan”:

Ora 19.00 – EBQ – un proiect muzical româno – american coordonat de renumitul trompetist român Emil Bîzgă.

Ora 21.00 – Al Di Meola Trio, cel mai mare chitarist de jazz, vine în premieră în Bacău, alături de muzicienii Peo Alfonsi și Peter Kaszas

Duminică, 8 noiembrie, Teatrul Municipal “Bacovia”:

Ora 19.00 – Sarea pământului – un proiect muzical România – Republica Moldova, coordonat de Cezar și Anatol Căzănoi.

Organizatori: Teatrul Municipal ”Bacovia”, Primăria municipiului Bacău. Mai multe informații, pe pagina de facebook a evenimentului: Bacau Jazz Festival. 6 – 8 noiembrie 2015

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.