Doua persoane au ajuns la spital dupa ce masina s-a rasturnat si a luat foc. Conducatorul era baut

0

În dimineaţă zilei de 12 noiembrie a.c., pe DJ 206 A, din comuna Podu Turcului, în jurul orei 07.30, poliţiştii au cercetat un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane.

Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 27 de ani, din comuna Dealu Morii, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autovehiculului, care a luat foc şi vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a unui pasager.

Aceştia au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul Podu Turcului.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost pozitiv, înregistrând o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.