Dosarul „mită la Compania de Apă”: Afaceriștii din Galați, plasați în arest la domiciliu

0

Mihai Bociar și Viorel Ferendino, cei doi oficiali ai societății ERG Termrom (Galați) acuzați de trafic de influență de DNA, au fost plasați în arest la domiciliu. Curtea de Apel Bacău a decis pe 14 februarie înlocuirea măsurii de arest preventiv cu arestul la domiciliu, în conformitate cu prevederile noului Cod de procedură penală. 

arest domiciliuDecizia Curții de Apel Bacău a survenit în contextul  în care vechea măsură, de reținere pe 29 zile a lui Bociar și Ferendino, urma să expire la 14 februarie, afaceriștii gălățeni fiind puși în arest preventiv de la mijlocul lui ianuarie. În acord cu ceea ce tinde să devină o modă judiciară, pe fondul intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, judecătorii Curții de Apel au decis că oficialii ERG Termrom pot fi plasați în arest la domiciliile lor din Galați.

Hotărârea Curții este însoțită de mai multe restricții impuse lui Bociar și Ferendino. Aceștia nu pot părăsi imobilele în care-și execută arestul, nu pot intra în contact cu Viorel Rusu, denunțătorul din dosarul mitei de la Compania de Apă și, în plus, nu pot comunica cu martorii din dosar. Potrivit deciziei Curții de Apel Bacău, cei doi inculpați nu au voie să comunice între ei și sunt obligați să poarte, în permanență. sisteme electronice de supraveghere.

La mijlocul lui ianuarie 2014, oficialii ERG Termrom au fost săltați de lucrătorii anticorupție, fiind acuzați de trafic de influență. Bociar și Ferendino au fost „pescuiți” procurori în timp ce puneau mână de la mână, împreună cu patronul firmelor Conextrust și AMICI (Viorel Rusu), să onoreze o pretinsă solicitare din partea președintelui director general al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), Răzvan Găină.

Afaceriștii gălățeni au fost trimiși în judecată în prima săptămână din februarie, fiind singurele „victime” ale cazului de corupție investigat de DNA, care a decis să „claseze cauza” în ceea ce privește posibilele implicații penale care să vizeze persoanele managerului Companiei de Apă și a denunțătorului Viorel Rusu.

Procurorii au dispus „clasarea cauzei” în contextul în care, conform rechizitoriului trimis în instanță, cei doi inculpați (Bociar & Ferendino) s-au prevalat de dreptul la tăcere în faza de urmărire penală, invocând ulterior că sumele de bani solicitate și primite de la denunțătorul Viorel Rusu ar reprezenta „partea ce se cuvine a fi suportată de acesta din cheltuielile făcute de inculpați pentru câștigarea licitației”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.