Accident cu victime pe strada Marasti. O masina s-a rasturnat iar trei persoane au ajuns la spital.

0

Pe fondul neacordării de prioritate, Gheorghiță G., de 29 de ani, din comuna Ungureni, la data de 16.04.2013 în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bacău la intersecția străzilor Mărăști și Bucegi, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar și era condus de G. Carmen de 39 ani.
În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar s-a răsturnat, rezultând vătămarea corporală a Gabrielei G. și a unui minor de 9 ani, precum și a Elenei G. de 24 ani, pasageră în primul autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Bacău, dar nu au necesitat internarea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.