FCM Bacau cere federatiei sa retraga licenta echipei Steaua: “Comisia de licentiere trebuie sa dea dovada de curaj”

0

Presedintele lui FCM Bacau, Daniel Scanteie a anuntat ca avocatul clubului pe care il reprezinta  a trimis recent un memoriu la Comisia de Licentiere in care reclama indiferenta cu care Steaua a tratat decizia luata la Tribunalul Sportiv de la Lausanne,  validata ulterior si de catre Tribunalul federal. Oficialii bacauani au incercat sa atraga atentia membrilor din comisa de licentiere ca gruparea din Ghencea nu poate primi licenta, conform regulamentelor sportive in vigoare, daca pana la data de 31 martie nu-si va achita integral datoriile fata de FCM Bacau.

eugen baciu - steaua - fcm bacauConducatorul clubului moldav se teme insa ca Federatia Romana de Fotbal nu are intentia de a face dreptate, acesta fiind si motivul pentru care forul fotbalistic ar  evita sa oblige Steaua la plata datoriilor in cauza. “Dupa decizia de la TAS, le-am cerut celor de la FRF sa puna in aplicare aceasta decizie. Am primit un raspuns in care se spune ca la momentul respectiv nu aveam o decizie definitiva si irevocabila. Iata ca in acest moment am epuizat toate caile de atac sportive si nu ne putem lua banii. Ei se joaca cu documentele cum vor, dar sunt niste regulamente pe care trebuie sa le respectam. Am facut un memoriu catre Comisa de Licentiere si am semnalat acest caz. Steaua nu indeplineste criteriul financiar, deoarece are datorii fata de FCM Bacau si, din acest motiv, nu are dreptul sa primeasca licenta. Miercuri, avocatul nostru a facut documentele si le-am trimis catre Comisa de Licentiere, care trebuie sa dea dovada de curaj, pentru ca este un caz foarte simplu”,  a declarat Daniel Scanteie, in exclusivitate pentru Sport Total FM, in emisiunea “Fotbal la matineu”, realizata de Horatiu Sima.

In cazul in care rezolvarea problemei va fi tergiversata, presedintele FCM Bacau este decis sa-l infrunte pe Mircea Sandu in fata forului fotbalistic european. “Clubul Steaua nu a platit nimic, pentru ca federatia romana nu i-a obligat sa plateasca, ci doar i-a anuntat ce consecinte vor fi in cazul neplatii. Suntem afiliati la UEFA, asa ca trebuie sa respectam niste regulamente. Mircea Sandu, presedinte in comitetul executiv al UEFA stie foarte bine care sunt regulie. In cazul in care nu se va pune aplicare decizia, vom cere o audienta la UEFA. Clubul Steaua, in recursul facut la Tribunalul federal, a afirmat ca, daca acesta va fi respins, va plati suma respectiva, conform deciziei TAS. Nu inteleg de ce FRF nu pune in executare aceasta decizie“, a mai spus Daniel Scanteie.

Sursa: Sport Total

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.