Papa Benedict al XVI-lea demisioneaza

0

papa_benedictPapa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Papa Benedict al XVI-lea susţine că nu mai are „forţele” necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat un „nou Papă pentru Paşti”.

„Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)”, a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.

„Am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele înaintate, nu mai sunt apte pentru a exercita adecvat ministerul petrinian”, a declarat Benedict al XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, în anunţul său în latină, tradus ulterior de Vatican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.